-4.7 C
Alba Iulia
joi, februarie 9, 2023

FOTO Încoronarea de la Alba Iulia, un eveniment istoric „pătat” de neînțelegeri politice. Boicotul lui Maniu și Mihalache

Recomandări

Sâmbătă: Venisajul expoziției de pictură „Hypsos”, la Galeria de Artă a Municipiului Alba Iulia

Sâmbătă, de la ora 17:00, la Galeria de Artă a Municipiului Alba Iulia va avea loc vernisajul expoziției de pictură „Hypsos”, semnată...

Victor Negrescu, europarlamentar de Alba, anunță cum putem convinge Austria să ne accepte în Schengen: „Există o șansă”

Europarlamentarul PSD de Alba, Victor Negrescu, consideră că există o şansă reală ca România să intre în Spaţiul Schengen în 2023 dacă...

Nicolae Stanciu, în top 3 cei mai valoroși fotbaliști români. La cât e cotat

Site-ul de specialitate Transfermarkt a actualizat la început de 2023 cotele de piață ale fotbaliștilor români. Nicolae Stanciu ocupă locul 3 în...

Robert Glință, campion european la înot, se retrage din sport la doar 25 de ani: De ce renunță

Înotătorul Robert Glinţă, multiplu medaliat european şi mondial, a postat un mesaj pe contul său de Facebook în care îşi anunţă retragerea...

Încoronarea familiei regale de la Alba Iulia, din 15-17 octombrie 1922, a reprezentat un eveniment important în istoria României, marcat însă negativ de confruntările politice.

La patru ani după Marele Război, din care Regatul României ieșise în mod miraculos victorios, țara era sărăcită, suferindă și frământată. Basarabia, Bucovina, Transilvania, fiecare cu specificul, tradițiile și mentalitățile ei nu fuseseră încă nici pe departe asimilate, integrate în proaspăta Românie Mare. Discrepanțele politice, economice, sociale și chiar culturale între provinciile reunite și Vechiul Regat erau uriașe.

Toate aceste distanțe se reflectau nemijlocit nu doar în gândirea și în mentalitățile românilor obișnuiți, dar mai ales în reacțiile politicienilor români. Singură familia regală, Regele Ferdinand cel Loial și Regina Maria cea Mare, își păstrase neștirbită prestigiul și autoritatea ca urmare a poziției, adesea eroice, avute în timpul Marelui Război.

Și totuși, încoronarea lui Ferdinand și Maria ca suverani ai României Mari a dat naștere multor cârteli politice. Evenimentul încoronării Regelui Ferdinand ca rege al tuturor românilor fusese preconizat încă din 1921. Scopul era afirmarea internațională a Regatului României Mari, stat conștient de noua sa poziție în Europa, asumându-și drepturile și obligațiile aferente, dar și consolidarea în ochii opiniei publice mondiale a Marii Uniri din 1918.

Ion I.C. Brătianu

Așadar, ceremonia fastuoasă a încoronării reprezenta un interes național major, în beneficiul întregului popor român tocmai reunit și nu rezultatul unei conjuncturi politice interne partizane. Dar tocmai din această perspectivă partinică egoistă a fost tratată încoronarea de către principalele partide politice și de presa afiliată acestora. De aceea, întreg spectacolul politico-mediatic al toamnei anului 1922 seamănă teribil cu ceea ce se petrece în zilele noastre, în ocazii similare.

Cârtelile împotriva încoronării, mai vehemente sau mai domolite, mai directe sau mai ocolite, dar toate de sorginte politică, nu au vizat deloc familia regală și au fost îndreptate în primul rând împotriva Partidului Național Liberal, aflat la guvernare din martie 1922, cu țintă directă asupra lui Ion I.C. Brătianu, premier în funcție. La originea criticilor nu a fost doar orientarea politică, ci și interese sau orgolii meschine, mentalități diferite ale liderilor politici marcanți ai vremii.

Presa vremii nu era deloc independentă sau neutră, fiecare ziar susținând mai pe față, mai pe ascuns, linia politică a unui partid politic și a liderului acestuia. Astfel, un loc important în peisajul mediatic al timpului îl ocupau ziarele ce reprezentau vocea partidului respectiv: „Viitorul” era al liberalilor, „Steagul” al conservatorilor, „Îndreptarea” îi reprezenta pe popularii generalului Alexandru Averescu, „Neamul Românesc” pe național-democrații lui Nicolae Iorga, „Patria” era oficiosul Partidului Național Român condus de Iuliu Maniu, iar „Aurora” era vocea Partidului Țărănesc al lui Ion Mihalache.

De un tiraj mai consistent se bucurau și ziarele zis independente, dar fățiș orientate politic, precum „Universul”, către liberali, „Epoca” către conservatori, în timp ce „Dimineața” și „Adevărul” se profilau drept anti-liberale și stângist-populiste. La fel ca și acum, în 1922, atunci când cumpăra un ziar românul știa dinainte ce anume va citi și în ce registru politic.

Principalul atac politic legat de încoronare a venit din partea lui Iuliu Maniu, secondat de Ion Mihalache. Cei doi lideri de partid (PNR și PȚ vor fuziona în 1926, devenind PNȚ) nu s-au pronunțat împotriva încoronării propriu-zise sau a familiei regale, ci împotriva PNL și a lui Ion I.C. Brătianu, acuzând nelegitimitatea puterii acestui partid ce ar fi câștigat alegerile din martie 1922 prin „fraude și falșuri, răzimându-se pe majorități de club”.

Cu două zile înainte de încoronare, PNR-ul lui Iuliu Maniu (care, fiind de religie greco-catolică, nu participase la botezul în rit ortodox al viitorului Rege Mihai) anunța că nu va participa la festivitățile încoronării, deoarece nu fuseseră respectate deciziile privind Unirea luate în cadrul Adunării de la 1 Decembrie 1918. Mai mult, liberalii erau acuzați că preconizau o nouă Constituție, croită pe gustul lor, deși nu fuseseră mandatați prin alegeri pentru un asemenea act.

PȚ-ul lui Ion Mihalache, în consonanță cu PNR-ul intransigentului Iuliu Maniu, adâncea argumentația neparticipării la încoronare, deoarece „într-o perioadă cu probleme financiare, guvernul liberal vrea ca pe ruina țării să-și plătească un fast mai mult și să se încarce cu onoruri de care cu nimic nu e vrednic”. Boicotul politic al celor două partide a fost imediat sancționat de liberali, care prin oficiosul lor, „Viitorul”, au afirmat că PNR și PȚ ar fi fost instigate de comuniștii ruși, oamenii lui Maniu fiind etichetați drept salariați ai Moscovei, iar ziarul „Aurora” – un „monitor țărănisto-bolșevic”. Celelalte partide de opoziție nu au avut o atitudine la fel de vehementă, nuanțându-și reacțiile în funcție de poziția deținută pe eșichierul politic. Întocmai ca și astăzi.

Istoricul Nicolae Iorga, deputat la acea vreme, nu s-a putut abține de a-l ironiza pe autoritarul lider al liberalilor, afirmând că a participat la festivități din devotament față de Coroană și din iubire față de buna rânduială, dar a spus că dacă d-l Ion Brătianu se va încorona, nu va avea aceeași atitudine.

Alexandru Averescu, liderul popularilor, se simțea frustrat de onoarea înmânării Regelui Ferdinand a faimoasei Coroane de oțel (pe care suveranul, aidoma lui Napoleon Bonaparte, și-o va pune singur pe cap) considerând că fusese înlăturat de la guvernare în decembrie 1921 tocmai pentru a fi aduși liberalii la putere și a se bucura de prestigiul evenimentului. El afirma sibilinic în „Îndreptarea” că la solemnitatea încoronării „ar trebui să fie prezență întreaga națiune, deoarece în caz contrar ea va fi doar o serbare a familiei politice liberale”.

La 17 octombrie 1922, ultima zi a festivităților, „Adevărul”, ziar independent de stânga, scria pe prima pagină, sub titlul „Dinasticizm și anti-dinasticizm”: „Prin condițiile improprii în cari a hotărât Încoronarea – critica lor s-a făcut la timp – guvernul a strâmtat considerabil caracterul acestei ceremonii. Partea cea mai însemnată a opoziției – inclusiv partidul de o covârșitoare importanță a românilor ardeleni – s-a ridicat împotriva unei asemenea încoronări. I s-au raliat și numeroase ziare, între cari și Adevărul”.

Fără a ținti fățiș spre liberali, din presa de opoziție nu au lipsit nici cârtelile de circumstanță, din categoria neostoitei căutări a nodului în papură, o activitate constant frecventă la români. Astfel, la 1 octombrie 1922, „Adevărul” se întreba tendențios: „Dacă situația este atât de gravă (n.a. referire la conflictul greco-turc și la agitațiile din Bulgaria), este oare momentul să ne încurcăm în petreceri, oricât de solemne?”.

Tot „Adevărul”, afirma pe 6 octombrie 1922 că s-au cheltuit (într-adevăr, încoronarea a fost foarte costisitoare, presupunând o infrastructură și logistică speciale, zeci de mii de figuranți și costumele lor, Regalia, găzduire invitați străini, materiale de propagandă și reprezentare etc) foarte mulți bani față de situația economică a țării afectată de război.

Iuliu Maniu

„Dimineața” din 17 octombrie 1922 publica un pamflet politic sub forma avanpremierei unei piese intitulate „Încoronarea, piesă în trei zile, în versuri de d. Ionel Brătianu, pe versurile opoziției”. Tot „Dimineața” sesiza incapacitatea transportului feroviar de a transporta numărul mare de invitați români și străini la Alba Iulia, iar „Îndreptarea” completa observațiile critice cu insuficiența locurilor de cazare din București și Alba Iulia.

Organizarea încoronării a fost deficitară din punctul de vedere al „Adevărului” și la capitolul pazei oficialilor, care a fost mult prea strictă, astfel încât mulți spectatori de rând nu s-au putut bucura de spectacol, în timp ce „Dimineața” remarca decorarea precară a Capitalei, ce nu a putut ascunde faptul (real, n.a.) că Bucureștiul nu se putea compara (atunci ca și acum, n.a.) cu alte capitale europene.

Replica „Viitorului” liberal din 1922 nu a întârziat să apară: „… părerile bârfitorilor nu au nici un răsunet în opinia publică românească. Poporul are mai mult bun simț, mai mult patriotism și mai adâncă înțelegere a însemnătății actelor mari istorice decât cei care pretind să-l îndrumeze și să-l lumineze”.

La treizeci și unu de ani după încoronarea regilor români la Alba Iulia, în 1953, la Londra, a avut loc o și mai faimoasă încoronare, cea a reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii și Irlandei de Nord. Anglia, deși cu adevărat o mare putere victorioasă în cel de-al Doilea Război Mondial, era încă slăbită și sărăcită, traversând o frustrantă perioadă de austeritate. De aceea, fastul costisitor al încoronării reginei în timpul guvernării conservatoare a fost criticat de presa laburistă.

Chiar primul ministru conservator, Winston Churchill nu a fost de acord cu intruziunea tehnologiei profane în momentul sacru al încoronării, încărcat de simboluri, prin transmiterea acestuia la televizor, în premieră mondială absolută. Totodată, tânăra regină Elisabeta a II-a, a decis să păstreze numele Casei de Windsor, deși soțul său Philip, sugerase numele de Casa de Mountbatten.

Totuși, dincolo de pare-se inevitabilele cârteli politice ale momentului, marile evenimente își urmează cursul lor, iar istoria le tratează ca atare, potrivit Historia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Știri Recente

Sâmbătă: Venisajul expoziției de pictură „Hypsos”, la Galeria de Artă a Municipiului Alba Iulia

Sâmbătă, de la ora 17:00, la Galeria de Artă a Municipiului Alba Iulia va avea loc vernisajul expoziției de pictură „Hypsos”, semnată...

Victor Negrescu, europarlamentar de Alba, anunță cum putem convinge Austria să ne accepte în Schengen: „Există o șansă”

Europarlamentarul PSD de Alba, Victor Negrescu, consideră că există o şansă reală ca România să intre în Spaţiul Schengen în 2023 dacă...

Nicolae Stanciu, în top 3 cei mai valoroși fotbaliști români. La cât e cotat

Site-ul de specialitate Transfermarkt a actualizat la început de 2023 cotele de piață ale fotbaliștilor români. Nicolae Stanciu ocupă locul 3 în...

Robert Glință, campion european la înot, se retrage din sport la doar 25 de ani: De ce renunță

Înotătorul Robert Glinţă, multiplu medaliat european şi mondial, a postat un mesaj pe contul său de Facebook în care îşi anunţă retragerea...

GAFA unui deputat de Alba pe Facebook: L-a „îngropat” pe Ion Rațiu cu un deceniu mai devreme

Deputatul USR de Alba, Beniamin Todosiu, a scris, într-o postare pe Facebook, că Ion Rațiu a murit acum 33 de ani. Dar...