Catedrala Romano-Catolică din Alba Iulia, cu peste opt secole de vechime, este cel mai important monument al orașului. Stilurile arhitecturale diverse și elementele decorative remarcabile o fac unică atât în Transilvania cât și în Europa Centrală.
De la ruină, la bijuterie arhitecturală
Catedrala Romano-Catolică din Alba Iulia, dedicată Sfântului Mihail, s-a înălțat pe ruinele unei biserici mai vechi și mai mici. De-a lungul timpului până la construirea bisericilor majore din principalele orașe săsești în secolele XIV-XV, această construcție a devenit cel mai mare și remarcabil edificiu religios din Transilvania.
Construcția noii catedrale a început în secolul al XIII-lea, cu ridicarea absidei și a corului. Vechea biserică a fost demolată treptat pe măsură ce noua catedrală lua formă. Lucrările au fost afectate de invazia tătarilor în 1241, dar au fost reluate în 1247 sub conducerea episcopului Gallus. S-a luat în considerare extinderea bisericii în jurul anului 1260, dar planul a fost abandonat, revenindu-se la dimensiunile inițiale.
Construcția a fost întreruptă în 1277, iar catedrala era încă neterminată când sașii din apropiere au atacat Episcopia de Alba Iulia din cauza disputelor legate de dijmă. Construcția catedralei a început în perioada romanicului și a durat câteva decenii. Pe parcurs, au fost introduse soluții arhitecturale și decorative specifice goticului timpuriu.
Lucrările s-au încheiat în ultimul deceniu al secolului al XIII-lea, sub conducerea meșterului pietrar Johannes din Saint-Dié.
Biserica este o construcție impunătoare, în stil gotic timpuriu, realizată integral din blocuri de piatră aduse din zidurile castrului roman. Are un plan bazilical de tradiție romanică, cu trei nave și două turnuri în partea de vest. În interior, găsim transeptul și corul dreptunghiular, iar absida semicirculară adăpostește altarul principal. Detaliile arhitecturale și decorative sunt remarcabile, ilustrând măiestria meșterilor pietrari.
Catedrala impresionează prin bogatul decor sculptural, vizibil la exterior în absidiolele de la răsărit și în zona portalului. Detaliile remarcabile includ coloane acoperite de ornamente delicate în piatră și un altorelief al lui Iisus Hristos, înconjurat de apostolii Petru și Ioan.
De asemenea, în interior, se găsește un relief similar, datând din secolul al XII-lea. Capitelurile care susțin arcele ce sprijină bolțile navei sunt decorate cu atenție deosebită.
În secolul al XIV-lea, sub conducerea episcopului Andrei Széchy, s-a efectuat o importantă renovare a bisericii, înlocuindu-se corul cu unul nou în stil gotic, cu o absidă poligonală. În secolul al XV-lea au fost adăugate turnurile, dar în 1603 turnul din colţul de nord-vest a fost distrus într-o explozie şi nu a fost reconstruit.
În perioada Renașterii, s-a adăugat o capelă dedicată Sfântului Duh, numită capela Lázó, în partea de nord a catedralei. Aceasta reprezintă cel mai important monument al Renașterii timpurii din Transilvania și combină elemente arhitecturale specifice stilului nou cu tradiția gotică.
În aceeași perioadă, s-au realizat și alte lucrări de completare și înfrumusețare a catedralei, inclusiv construirea unei noi capele, Várday, închinată Sfintei Ana. Din aceasta, în prezent, se mai păstrează doar fațada de nord. După adoptarea rapidă a Reformei în Transilvania, în anul 1565 Episcopia Romano-Catolică de Alba Iulia a fost desființată, iar catedrala a fost preluată de calvini. Ca urmare, biserica a suferit pierderi semnificative, incluzând picturile murale, altarele, mobilierul și orga. Noile confesiuni reformate nu aveau înclinație către astfel de reprezentări în biserică.
Se mai pot identifica urme de frescă din secolele XIV și XVI într-o fereastră din brațul nordic al transeptului și într-o absidiolă apropiată. În secolul al XVIII-lea, catedrala a trecut în proprietatea Bisericii romano-catolice și a suferit lucrări de înfrumusețare și reparații.
În anul 1728, au fost adăugate patru statui reprezentând regii sfinți ai Ungariei și episcopii Adalbert și Gelert pe fațada de vest. De asemenea, absidei gotice, aflată într-o stare de degradare, i s-a făcut o reconstrucție completă utilizând materialele originale. Mobilierul bisericii a fost înnoit, cu stranele canonicilor în 1744 și cu un nou altar principal în perioada 1783-1784, realizat de Hoffmayer Simon la comanda episcopului Batthyany Ignac.
În catedrală se găsesc numeroase monumente funerare, inclusiv cele ale membrilor familiei de Hunedoara, precum Ioan, fratele său Ioan cel Tânăr și Ladislau, fiul lor. Acestea sunt grupate în colaterala sudică, în apropierea portalului. De asemenea, în capela Sfânta Ana se află sarcofagele principelui Ioan Sigismund Zápolya și a reginei Isabella de Polonia, precum și epitafele episcopului Gheorghe Martinuzzi și ale principalilor arhitecți ai cetății, Gióvanni Morando Visconti și Francisco Brilli.
Cu toate modificările suferite în timp, catedrala este unul dintre cele mai importante monumente din regiunea Europei, monument care își păstrează aspectul unitar și în zilele noastre.
